Şeful Poliţiei Ialomiţa şi 8 dintre subalternii lui – CERCETAŢI

Distribuie articolul:

* Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a aprobat propunerea IGPR de declanșare a procedurii cercetării prealabile față de inspectorul șef al I.P.J. Ialomița, comisar șef de poliție Ivan Cristian. Propunerea a fost făcută de conducerea Poliției Române după controlul efectuat la I. P.J. Ialomița.

Acestea sunt informaţiile de ultimă oră despre măsurile pe care superiorii din Ministerul Afacerilor  Interne (M.A.I) le-au stabilit azi, 07 mai 2018, în ceea ce priveşte atitudinea şefului IPJ Ialomiţa, în preîntâmpinarea creşterii alarmante a numărului de cazuri de tâlhărie la drumul mare săvârşite, mai ales în zona Sineşti, mai precis în parcarea care s-a dovedit a fi de ani de zile neiluminată şi la mâna clanurilor care se dedau la fapte săvârşite cu violenţă.

Povestea tulburătoare … 

A fost nevoie de-un desant al internauţilor asupra Poliţiei Române şi, nu în ultimul rând, asupra doamnei ministru, ca „să se spargă buboiul” şi să se scurgă în spaţiul public toată „mizeria” care pute acolo, în structurile, de talie judeţeană, ale M.A.I. Şi-acest desant a început imediat după ce un cetăţean, pe numele lui Mihai IPJ Sinesti 2Răzvan Moraru, şi-a împărtăşi necazul pe facebook. Iată ce scria omul necăjit:

„ Cum poți fi prăduit ca în vestul sălbatic, la final de vacanță! Sineşti, E85, Bucureşti – Buzău. În această seară am oprit într-o parcare, pe drumul Buzau-Bucuresti, pentru o pauză de la condus. Am urcat în mașină când am văzut că cea din faţa mea, oprită şi ea în parcare, a plecat. Nu am avut un sentiment ok, o bănuială mi-a zis să mă car.
Fix în acel moment am văzut oameni ieșind din pădurea de pe marginea drumului, venind spre mașină în viteză. Eram deja înăuntru şi am văzut cum un tânăr era deja ghemuit în spatele mașinii. Am blocat ușile, am plecat în viteză şi am sunat la 112. Mi s-a făcut legătura la Politie, care mi-a spus că sigur am roata înțepată şi o mașină care sigur mă urmărește. Deci știau. În timp ce vorbeam cu ei la telefon, mi-a apărut în bord mesajul de pană pe spate, dreapta. Le-am dat datele mașinii şi locaţia şi mi-au spus că vin după mine. Am reușit să ajung la benzinăria Mol din Voluntari. Şi să umflu roata. A apărut şi poliția care mă cauta. Mi-au spus că am avut noroc, pentru că alții, IPJ Sinesti 1în zilele trecute nu au fost la fel de norocoși. Au fost bătuți, jefuiți. I-am întrebat pe polițiști de ce nu se face ceva, dacă tot știu situația. Mi-au spus că patrulează pe zona 2 mașini zi noapte, dar sunt depășiți. Sunt doar 40% din câți ar trebui să fie. (…) Acum sunt la vulcanizare, în Bucureşti. (…) A fost vorba de o secundă. Secunda în care m-am urcat în mașină. E clar ca erau pregătiți să atace, dar urcându-mă în mașină au înțepat roata dreaptă spate pentru a mă prinde mai târziu. Acea secunda în care am decis să intru în mașină a fost diferența între a fi lovit sau a scăpa. (…) Am aflat în seara aceasta că, mai nou, aruncă cu diverse obiecte în faţa mașinii, când nu e trafic mare, pentru a provoca o ieșire în decor şi a jefui. (…) Din mesajele voastre înțeleg că sunt mai multe zone unde ești atacat la drumul mare. Mulți dintre voi aţi fost martorii sau victimele unor asemenea atacuri. Se pare că Sineşti nu e un caz izolat. A1, A2, Carrefour Voluntari, Fundeni, Mamaia, Sibiu şi IPJ Ialomita IVANlista continuă. Înțeleg că mulți dintre voi aţi depus plângeri, nerezolvate până astăzi (…) ”
Declaraţii (ne)oficiale…

Conducerea Poliţiei Române a dispus următoarele măsuri : înaintarea materialului conducerii Ministerului Afacerilor Interne cu privire la inspectorul şef în legătură cu declanşarea cercetării prealabile a acestuia. De asemenea, declanşarea cercetării prealabile la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române faţă de 8 poliţişti din cadrul IPJ Ialomiţa şi anume: cei doi adjuncți ai inspectorului șef al I.P.J Ialomița, șeful Serviciului de Ordine Publică, șeful Serviciului Investigații Criminale, șeful Poliției municipiului Urziceni și adjunctul acestuia, șeful biroului investigații criminale din cadul Poliției municipiului Urziceni și șeful Postului de Poliție Sinești. (…) Menţiuni cu privire la situaţia furturilor din autoturisme de la Politie SINESTI 4nivelul judeţului Ialomiţa se regăsesc în evaluările de la nivelul IPJ Ialomiţa, doar din punct de vedere statistic. Inspectoratul de Poliţie nu a realizat o analiză punctuală a situaţiei nici din zona Sineşti, nici din altă zonă criminogenă, lucru care denotă superficialitate în abordarea problematicii cu modul de operare deosebit. (…) Planurile de activităţi au fost formal întocmite, evaluarea îndeplinirii sarcinilor propuse în planurile de activități nu a fost consemnată în niciun document, nu au fost aduse la cunoştinţa poliţiştilor activităţile ce urmau să aibă loc, la nivelul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni, în anumite perioade, evenimentele sesizate prin numărul unic de urgenţă 112 nu au fost analizate de un ofițer cu funcție de conducere sau orice alt polițist, la nivelul postului de poliție Sinești nu au fost întocmite unele documente de planificare, precum note de sarcini, evaluarea îndeplinirii sarcinilor, analiza unor activități neprevăzute şi nici nu au fost respectate prevederile referitor la patrulare în cazul polițiștilor de la Postul de Poliție Sinești. (…) Cu toate că pe raza comunei Sineşti au fost sesizate mai multe tentative de furt și furturi din autoturisme, nu au fost dispuse măsuri eficiente pentru identificarea cauzelor generatoare, prevenirea și combaterea ipj-il-siglaacestor fapte, activitățile fiind efectuate în mod formal, a declarat Georgian Drăgan purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Ce spun oamenii pe reţelele de socializare, dar mai ales „pe la colţuri” este cu-atât mai înspăimântător, cu cât ne dăm seama că există suspiciunea („rezonabilă” – că tot e la modă acest cuvânt!) că mulţi dintre şefii din Poliţia Română /şi destui dintre subalternii acestora) şi-au făcut averi (şi vacanţe prelungite pe plaiuri nicidecum mioritice, ci exotice!)  tocmai din astfel de înţelegeri tacite cu interlopii care şi-au împărţit judeţul, şi care plătesc tot un fel de „taxă de protecţie” doar că în buzunarele/conturile „băieţilor deştepţi cu epoleţi”…

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *