Slobozia va avea iluminat public în valoare de 3,38 milioane lei

Distribuie articolul:

„Crearea, reabilitarea şi modernizarea şi extinderea sistemului de iluminatului public în municipiul Slobozia” sună pompos cel mai recent proiect al primarului Adrian Mocioniu pus pe masa consilierilor locali în luna octombrie a acestui an.

Primarul schimbă proiectele, dar năravul – ba

Conform documentelor prezentate în cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local Slobozia, primăria urmează să aleagă sursa de finanţare pentru această investiţie publică de iluminat stradal modern prin accesarea fondurilor nerambursabile aferente Programului Operaţional Regional 2014-2020, sau mai pe româneşte spus, lucrarea se face cu fonduri europene. Fără să-şi ducă la sfârşit promisiunile făcute cetăţenilor în campania electorală din anul 2016 în legătură cu apa livrată la robinetul slobozenilor şi finalizarea celebrei parcări subterane. Ca o aducere aminte, parcarea subterană în cauză s-a construit tot pe banii municipalităţii după ce fostul primar PSD Alexandru Stoica şi actualul primar PSD Adrian Mocioniu au ratat total termenele de execuţie pentru ca acest proiect să fie suportat cu bani europeni nerambursabili. Desigur, scuza cu care ne-am obişnuit pe parcursul anilor tuturor guvernărilor fie ele locale sau de la nivel naţional este „greaua moştenire” invocată de fiecare om politic întrebat despre motivele eşecurilor sale.

Pe hârtie stăm bine…

Proiectul propus de primarul Adrian Mocioniu în ceea ce priveşte iluminatul stradal urmează să „înghită” nu mai puţin de 730 mii Euro sau echivalentul a peste 33,86 miliarde lei vechi din banii europeni via Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), bani care urmează să fie viraţi în visteria municipiului reşedinţă de judeţ. Mai trebuie menţionat faptul că potrivit Studiului de Fezabilitate întocmit de societatea comercială Global Tech Xpert S.R.L., prin proiectul pe care consilierii locali l-au aprobat, municipiul Slobozia urmează să achiziţioneze şi să monteze conform documentelor 415 de aparate de iluminat împreună cu tot atâtea coliere de prindere pentru stâlpii existenţi. Nu toate străzile din municipiul Slobozia vor beneficia însă de aceste modernizări, iar cele 6 (străzi) sunt:  Bulevardul Matei Basarab, Bulevardul Chimiei, Bulevardul Unirii, Strada Cuza Vodă, Bulevardul Cosminului și Strada Gării, iar perioada în care municipalitatea promite să realizeze investiţia cu pricina este 13-14 luni de la data semnării contractului de lucrări.

Logica din documentele specialiştilor

„Aşadar, faţă de un consum actual de 277,98 MWhe/an, DACĂ sistemul de iluminat ar fi completat cu echipamentele necesare pentru a avea o acoperire TOTALĂMunicipiului SLOBOZIA, consumul anual de energie electrică ar fi de 124,66 MWhe/an, pentru varianta 1 și de 103,86 MWhe/an pentru varianta 2” spune auditorul, ceea ce ar reduce costurile cu plata energiei electrice către furnizor de la 139 mii lei pe an până la valoarea de 51,9 mii lei anual. Aşadar ce vrea să spună proiectantul, vă întrebaţi? Ceea ce pare că nu a sesizat nimeni din această notă de subsol a firmei care a întocmit aceste documente este faptul că municipiul Slobozia nu este compus numai din aceste şase artere care urmează să fie modernizate, iar ţinând cont de acest fapt, în opinia noastră şi a altor oameni mai pricepuţi în lucrări cu acest specific, tabelele de calcul pe care societatea care a întocmit studiul de fezabilitate le-a prezentat în documentaţie sunt nule. Explicaţia este una extrem de simplă: Aceste măsurători nu specifică exact costurile actuale pe sistemul vechi de iluminat în comparaţie cu viitoarele costuri din sistemul hibrid (iluminat vechi pe străzile care nu vor fi modernizate în cadrul acestui proiect + costurile pe străzile modernizate), ci prezintă nişte date în situaţia în care întregul oraş va ajunge în punctul în care va beneficia de iluminat public stradal cu tehnologie LED. Concluzia aceasta se poate trage din analiza sintagmei de mai sus: DACĂ sistemul de iluminat ar fi completat cu echipamentele necesare pentru a avea o acoperire TOTALĂ a Municipiului SLOBOZIA”. Nu ştim oamenii din primărie care au atribuţiuni în acest proiect dacă au citit cele 402 pagini, dar atragem atenţia administraţiei publice asupra erorilor strecurate cel puţin din punct de vedere logic şi semantic. Aceste comparaţii au sens numai în cazul în care se analizează economiile care se vor face la bugetul local în situaţia actuală comparativ cu situaţia după implementarea proiectului propus. Nu are rost o comparaţie între situaţia actuală şi o situaţie idilică unde toată Slobozia ar fi împânzită de aparate de iluminat cu tehnologie LED, nu credeţi domnule primar Mocioniu?

 Victor Ghinea


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *