Actualitate

Spitalul a primit acreditare. Noi am primit tot reproşuri, deşi…

editorial fb

…i-am (şi) lăudat

Mariana Iancu şi cei care fac parte din echipa managerială, dar şi cea profesională a unităţii spitaliceşti, pot răsufla uşuraţi; de-acum prestează acreditaţi  şi nimeni nu le mai poate spune că nu au „patalama la mână”. Sigur că, la o adică, nu din această lipsă a acreditării, nu funcţionau toate aşa cum ar trebui şi cum pacienţii şi-ar dori! Nu pritocim astăzi pe câte „chestii” nu sunt luate în considerare la acreditare, fiindcă nu este prima dată când ziarul Ştirea aduce în prim-planul discuţiilor aspecte cu-adevărat dureroase ale activităţii din spitale şi Policlinici ale acestora. Astăzi vă spunem doar că hârtia în jurul căreia s-au ţesut atâtea discuţii (unele cu trimitere directă la lipsa de abilităţi manageriale ale doamnei Mariana Iancu) va sta aşezată la loc de cinste pe unul dintre pereţii spitalului cel proaspăt tapetat cu diplome. Deşi prea multe n-ar fi fost de spus, doamna manager a convocat jurnaliştii la o conferinţă de presă, cu scopul vădit de a se făli şi chiar de a le da un bobârnac celor care au tot criticat-o. Doar că, spre nemulţumirea (mascată, desigur!) doamnei Iancu, jurnaliştii cârcotaşi au lipsit la apel. Noi, cei de la ziarul Ştirea, deşi am mai şi criticat-o, dat fiindcă mai mult am lăudat-o, am fost prezenţi. Doar că, de data aceasta, regretăm că am dat curs invitaţiei. De ce? Deoarece, gustul amar lăsat de atitudinea unora dintre  medicii prezenţi la întâlnirea cu noi, jurnaliştii, îl vom resimţi încă multă vreme de-acum înainte. Pentru a înţelege ne-om apuca să depănăm firul poveştii. Încă se plâng că au salarii mici . Carevasăzică, eforturile echipei condusă de Mariana Iancu au dat roade şi, iată, Spitalul a fost reîncadrat din categoria a V-a, în categoruia a III-a, prin Ordin al Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. Doar că acreditarea nu este una „cu cununiţă”, ci una „cu rezerve”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că unitatea spitalicească nu îndeplineşte chiar toate criteriile prevăzute de Norme (şi Normative!) în domeniul Sănătăţii. E drept că, începând cu anul 2016, spitalul a intrat într-un amplu proces de modernizare, graţie alocaţiilor bugetare suportate în plată de către Consiliului Judeţean Ialomiţa! Din păcate, cele câteva echipamente sanitare, cei câţiva medici nou veniţi în echipa medicală, ceva mai multă curăţenie şi cele câteva schimbări de mobilier (uneori dintr-o parte într-alta, şi-atât!) nu au schimbat decât „de faţadă” imaginea sumbră a spitalului. Ialomiţenii încă se duc la Bucureşti sau la cabinetele medicale care funcţionează pe teritoriul judeţului, dar cu medici din Bucureşti. Un timp am crezut cu toţii (şi noi, şi cadrele medicale, şi funcţionarii din administraţia publică) că de vină pentru inapetenţa medicilor, a asistentelor, a infirmierelor, chiar a femeilor de serviciu, pentru dăruire întru a crea o relaţie – medicală, dar şi de compasiune! – cu pacienţii este nivelul de salarizare. Şi-aşa după cum veţi fi aflat deja, salariile cadrelor medicale au crescut. Practic, unele, deloc puţine, s-au triplat! În cadrul conferinţei care face subiectul acestui editorial, am întrebat care este, cu aproximaţie, salariul unui medic, al unei asistente, etc, şi de ce, dacă acum sunt atât de atrăgătoare aceste salarii, nu vin medici câţi ne trebuie în acest spital? Recunosc că m-aşteptam, desigur, să mi se răspundă că, totuşi, naveta, dotarea, echipamentele, sunt şi ele avute în vedere atunci când medicii aleg unul sau altul dintre spitalele din România. Nu m-am aşteptat însă ca medicii să se arate nemulţumiţi chiar şi de cei 200.000.000 lei vechi pe lună, cât încasează acum mulţi dintre angajaţii Spitalului de Urgenţe din Slobozia. Şi totuşi, unul dintre medici a declarat cu subiect şi predicat că un salariu de 20.000 lei nu înseamnă aşa mult pe cât credem noi, mai ales jurnaliştii… Reproşuri urmate de pretenţii pentru presă . Aşadar, eram la o conferinţă de presă în care ni se adusese la cunoştiinţă că Spitalul a primit acreditare. Era, deci, un motiv de bucurie şi de felicitări. Ceea ce am şi făcut. I-am felicitat şi am urat toate cele bune, cadrelor medicale şi managerului. Cum însă doamna Iancu ne anuţase că pe ordinea de zi a întâlnirii cu jurnaliştii fi-vor şi niscaiva informaţii de ordin financiar-contabil, fireşte că am început să adresăm întrebări ale căror răspunsuri urmau să ne facă să înţelegem ce presupune această acreditare „cu rezerve”, ce ar mai trebui să se facă pentru ca acreditarea să fie fără rezerve, cât timp va mai trece până ce Spitalul va îndeplini toate condiţiile, astfel încât să nu mai existe nici o rezervă în ceea ce priveşte poziţionarea unităţii spitaliceşti în rândul celor acreditate…Am întrebat dacă se mai întâmplă ca, şi-acum după creşterea salariilor, medicii, asistentele, infirmierele, salariaţii spitalului să mai primescă ciubuc în plic? Răspunsurile vizându-i pe fiecare în parte dintre şefii Secţiilor, cei prezenţi s-au prezentat onorabil, dovedind că-şi cunosc pacienţii, nevoile, dar şi datoria. Şi totuşi, unul dintre medici „a sărit calul” şi nu s-a lăsat până ce nu ne-a reproşat că noi, jurnaliştii, prea vedem numai lucrurile rele care se întâmplă în această breaslă! „Şi dă-i şi luptă…!” cu informaţii pe care noi nu i le cerusem, până ce n-am mai rezistat şi i-am zis domnului doctor că, la o adică, atâta timp cât domnia sa, deşi încasează de la buget (adică şi din banii noştri, ai jurnaliştilor „păcătoşi”) câte 20.000 lei pe lună, iar domnia-sa nu dă doi bani („nici la propriu, nici la figurat”, cum e vorba aia!) pe presă, nu văd pentru care motiv am mai şi consemna noi despre activitatea domniei-sale… Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea cu acreditarea…!

IONICA GHINEA

Lasa un comentariu

six − 2 =