Actualitate

Un Drum Judeţean de 12,5 km era să (ne) coste peste 190 de miliarde de lei vechi

Drumuri CJI

Drumuri CJIDrumul este cel care leagă satul Mircea cel Bătrân (comuna Reviga” de comuna Miloşeşti, drum care duce spre Buzău. Mai-marii peste Consiliul Judeţean Ialomiţa, cică, s-au sesizat că „s-a umflat” cu vreo 30% aşa-numitul Deviz General – estimativ – întocmit de o firmă din Bucureşti, fapt pentru care au scos de pe lista proiectelor de Hotărâri ce urmau a fi votate de către onorabilii şi stimabilii consilierii judeţeni, proiectul privind aprobarea cofinanţării pentru realizarea obiectivului de investiţii „Reabilitare drum judeţean DJ 102 H” urmând a fi repus pe ordinea de zi a şedinţei din luna august a.c. Şi dacă nu s-a mai votat această cheltuială de-a dreptul exorbitantă, ce rost ar mai avea să vă mai prezint, defalcat, fiecare cheltuială expusă în Devizul General, doar ca să vă minunaţi de cât de mari sunt tot felul de alte cheltuieli, în comparaţie cu cheltuielile pentru asfaltarea propriu-zisă, nu?

Imediat ce, şi noi, ne-am sesizat cu privire la suma exorbitantă de bani, fireşte că l-am apelat telefonic pe cel care a aprobat Raportul care însoţea proiectul de Hotărâre, respectiv pe domnul Ştefan Muşoiu – vicepreşedintele CJI. Şi fiindcă în documentaţia pusă la dispoziţia consilierilor judeţeni nu apărea şi numărul de km de drum care ar urma a fi reabilitaţi, l-am întrebat pe domnul vice. Spre surprinderea mea, nici ’mnealui nu ştia. Dar, străduindu-se să fie diplomat, domnia-sa s-a arătat dispus a se informa şi a ne comunica tot ce ştie despre această viitoare investiţie. Ceea ce a şi făcut în doar 5 minute, urmare a convorbirii telefonice care a urmat, eu înţelegând nu numai că drumul are 12,5 km, dar şi că preţul va fi unul cu mult mai mic. Căci, domnul Muşoiu a zis cu subiect şi predicat „ Din ăştia 19 milioane de lei, sper să se reducă 30% (…) Lucrările se vor scoate la licitaţie (…) Oricum, după licitaţie poate să ajungă şi la 10 milioane de lei”. Auzindu-mă că, şi dacă ar ajunge la doar 100 de miliarde de lei vechi, tot mi se pare cam mare preţul per km (mai ales că dacă constructorul este din Ialomiţa, bitumul, asfaltul nu se aduce de la prea mare distanţă!), domnul Muşoiu a recunoscut zicând: „ Sincer să fiu, nu ştiu dacă-s preţurile mici sau mari”. Vrând ca nu cumva „să cadă măgăreaţa” pe CJI, respectiv pe PSD”, mai tânărul vicepreşedinte a ţinut să precizeze spunându-mi că „ La ora asta valoarea este cea pe care ne-o impusese Ministerul Dezvoltării, când a fost să bage în PNDI (n.red. Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii). Că, altfel, nu puteam să băgăm drumul în PNDI. Şi îl dăduse lor în administraţie. După ce l-am scos de-acolo, am vrut să îl băgăm noi pe ordinea de zi, am aprobat indicatorii tehnico-economici, ca să-l băgăm prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Şi s-a sesizat cineva de la Investiţii (n.red. Serviciul Investiţii din cadrul CJI) că valoarea este mai mare cu cei 30% care nu se justifică. Şi-atunci, am retras proiectul de pe ordinea de zi a CJI, ca să-l diminuăm cu aproximativ 30%…”. Ce-am înţeles eu din această prezentare a parcursului acestui proiect pentru care, trebuie spus, documentaţiile s-au întocmit în urmă cu mai bine de 3 (trei) ani, mai precis hârtiile au fost aprobate în şedinţa CJI ce s-a desfăşurat în data ed 21.04.2011? Păi, am înţeles că domnul Muşoiu este convins că madam Udrea şi Guvernul Boc sunt de vină pentru umflarea preţului. Căci, atunci, cică PDL era la Guvernare…Ce dacă aici, în Ialomiţa, mai ales în conducerea CJI, în cei 24 de ani postdecembrişti, numai PSD a guvernat peste tot ceea ce s-a făcut! Şi ce dacă mulţi cetăţeni sunt de părere că infrastructura de drumuri a judeţului Ialomiţa a ajuns „ca vai de lume”, mai cu seamă din cauză că domn’ Ciupercă şi gaşca lui de băieţi deştepţi, deşi prestează pe nişte preţuri „de te udă cu apă”, constructorii nici măcar nu respectă calitatea lucrărilor, de cele mai multe ori asfaltul fiind, parcă, intenţionat turnat în aşa fel încât să se ghiorlănească repede, astfel încât la nici un an, beneficiarul să fie nevoit să „plombeze” găurile ivite-n asfalt, mai ceva ca şi ciupercile după ploaie. Că veni vorba de ploaie, demn de reţinut este şi aspectul legat de pantele acelea care, după fiecare ploaie, fac ca apa să se adune în băltoace greu de ocolit de maşinile aflate-n trafic, domnilor responsabili de calitatea lucrărilor ale căror costuri, iată, se demonstrează a fi şi nepermis de tare „umflate”!
IONICA GHINEA

4 Comentarii

  • Daaaaaaaaaa..mai trebuia ..” ce (de fapt)e luat” din PNDI UDREA și Bocciul:))E din treabă de tablă multă, nu că nu știu oamenii a scrie un mesaj:))Costă și panourile…ce ..nu se înțelege mersul apei în natură..și al banului fără măsură??Pe o tablă nițel mai mare..intrau și conducătorii iubiți…Ciupercă,Mușoiu, Martin:))

  • Oare dacă ar fi scris “DRUM MODERNIZAT DE CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA” nu s-ar fi înţeles cine e “făptuitorul”? Iată cum în limbajul comun de ultimă generaţie, pe lângă “deci”, aşezat înaintea rostirii, “funcţie de”, în loc de “în funcţie de”, au apărut şi aceste “de către”, “trebuiesc luate măsuri”, în loc de “trebuie luate măsuri”, cu logică sau fără. Să fie acolo. Deci, funcţie de către cine face, trebuiesc luate măsuri.
    P.S.(MOHORA): Totuşi, după ştiinţa mea, pe la C.J.IL se găsesc niscaiva ştiutori de carte. Să se fi “modernizat” şi ei?!

  • Ar fi interesant să dați și date despre cronologia demarării proiectelor și atribuirea contractelor SF..și firmele implicate, aprobări date…sau ce dracului e de demonstrat despre coabitarea cu Udrea….că așa înțeleg că Mușoiu e Cam Dame..de consum..și dacă nu fu de futut banul cu PNDi..la 19 mil lei,( d ăștia noi)…l-ar fute el la ochi,cu PNDL..pe la 13 milioane:))..și zic și io,la ochi, că mai scad 30% și ajungem aproape de prețul corect..sub 10 mil…și sula paraîndărăt…fără DNA…ca la Tehnologica Radion:))))))))))Cred că până la alegeri…nu rămâne șef de PSD netrimis în arest …cel puțin la domiciliu:))Cum articolul nu-i și interviu asumat de Mușoiu…o rugăm pe doamna Ghinea să-l scuipe-n ochi pe Mușoiu…că-i prosticel rău, sărmanul incompatibil:)) La asta cu incompatibil….răspunde:))

  • Dar soseaua ce leaga Slobozia de BUZAU cind se va reabilita S-au este tinuta numai sa fie sursa de venituri pentru baieti destepti Pentru ca in fiecare an se plombeaza de ochi lumi se pune vreo doua trei bascule de bitum si cred ca in acte sint puse mii de bascule de bitum

Leave a Reply to Dănuț X

nine − 4 =