Politică

Varujan Vosganian: „Prezența lui Ionel Gae în fruntea organizației județene face ca aceasta să fie activă”

ALDE Vosganian

Varjuran Vosganian, vicepreşedintele ALDE la nivel naţional şi candidatul partidului de pe locul 5 pentru alegerile europarlamentare din acest an, a fost prezent la Slobozia şi Feteşti pentru a prezenta obiectivele ALDE pe durata mandatului său în cazul unei reuşite în data de 26 mai. Unul dintre aceste obiective îl reprezintă îmbunătăţirea imaginii României în faţa politicienilor de la Bruxelles: „Asta nu înseamnă că trebuie să cosmetizăm imaginea României pentru că noi nu avem nevoie de răsfăţ, de mângâieri pe creştet. Noi credem că ţara trebuie prezentată exact aşa cum este, cu o informare temeinică a tuturor realităţilor. România este o ţară legitimă din punct de vedere politic. De când am intrat în Uniunea Europeană nu există niciun dubiu că alegerile din România nu ar fi fost altfel decât libere şi corecte. Puterea politică este legitimată de vot și de alegeri libere și corecte. Mai mult decât atât, toate legile care se adoptă la noi au aura de constituţionalitate pe care o dă Curtea Consituţională. Nu văd de ce acest atac sistematic la adresa asumării democratice a celor care conduc astăzi România, cel puţin în plan parlamentar şi în plan executiv” a afirmat Vosganian făcând referire la criticile opozanţilor politici ai ALDE care afirmă că actualul guvern şi-a pierdut legitimitatea prin adoptarea modificărilor aduse Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală de-a lungul timpului.

„Iohannis şi Băsescu au aceleaşi apucături”

Conform declaraţiilor de presă din cadrul vizitei sale în Ialomiţa, vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a dorit să atragă atenţia electoratului asupra faptului că în ciuda aparenţelor de mediator al războiului politic dintre actuala alianţă PSD-ALDE şi Opoziţia formată din PNL, USR-PLUS şi mai nou partidul lui Ponta, Klaus Iohannis a devenit el însuşi un „jucător” având ca model prestaţia fostului preşedinte Băsescu: „Iohannis are obiceiurile lui Băsescu, fără a avea şi calităţile acestuia. Parlamentarii români de la Bruxelles trebuie să fie uniţi când vine vorba de marile obiective ale României precum Schengen şi Mecanismul de Cooreprare şi Verificare, iar eu cred că toți ar trebui să ceară ridicarea MCV și lărgirea frontierelor spaţiului Schengen pentru ca România să fie parte din acesta.”

Varujan Vosganian vrea „foaie de parcurs” pentru România

Candidatul ALDE a afirmat faptul că România are destui bani din surse precum Bugetul Naţional, Fonduri UE şi împrumuturile pe care le face, dar ţara nu ştie să-şi gestioneze banii pentru că are un management defectuos. Principalele obiective din „foaia de parcurs” pe care a întocmit-o Vosganian pentru ca România să prospere în viitorul apropiat sunt unele precum crearea căilor ferate rapide Bucureşti-Suceava-Iaşi, Bucureşti-Timişoara dar şi conexiunea dintre Constanţa şi zona de Vest a României. Un alt obiectiv îl reprezintă construcţia de autostrăzi şi drumuri exprese pentru a facilita absorbţia de investiţii din sectorul privat. Acesta a subliniat faptul că Dunărea poate chiar să devină o alternativă a transportatorilor prin investiţii bine gândite în domeniul transportului naval.

„În fiecare an, de la bugetul statului se alocă 2 miliarde de euro pentru marea infrastructură. Să nu uităm că de la bugetul european avem un miliard de euro pe an. Apoi avem planurile bugetare de dezvoltare rurală și de investiții care, împreună, fac 5-6 miliarde de euro. Și parteneriatul public-privat poate aduce fonduri pentru că România are cele mai mici datorii publice din UE, 35%.” a adăugat vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian. 

Articol comandat de ALDE-CMF: 41190002-Executat de S.C. EDITOR S.R.L.

Lasa un comentariu

10 − 1 =