A.N.I tace şi nimic nu face la Ţăndărei?

Distribuie articolul:

 Dacă ne uitam la pagina oficială de internet a UAT Ţăndărei, observăm că, deşi încă din luna februarie 2015 s-au întocmit declaraţiile de avere şi interese ale consilierilor locali, acestea ( deşi era legal ca în 30 zile de la primire să fie afişate), nu au fost afişate pe site-ul instituţiei decât pe 21.05.2015. Nu căutăm motivele neafişării, dar încercăm să căutăm aleşi locali foarte potenţi care se pare că s-au îmbogăţit peste noapte. Aşa ca ne-am aruncat privirea puţin printre consilierii locali, în fruntea cărora tronează domnul tandarei viceviceprimar Petrache Gheorghe. În declaraţia de avere din anul 2014 domnul viceprimar ne spune ca are moştenire 10 ha teren arabil în extravilanul comunei Săveni, judeţul Ialomiţa pe care l-a înstrăinat în octombrie 2013 către SC Agrichim Feteşti, cu nici mai mult, nici mai puţin de 205.000 lei, şi că mai are 3,5 ha de teren arabil extravilan moştenire tot în comuna Săveni, 500 mp teren intravilan în oraşul Ţăndărei, 20 mp teren intravilan în oraşul Ţăndărei, 1 apartament de 57 mp în Ţăndărei şi 2 autovehicule. Tot dânsul ne spune ca are cumpărate fonduri de investiţii la Raiffeisen bank în valoare de 205.000 lei. Un lucru însă a uitat să ne spună în calitate de acţionar unic la S.C. Transcom G&A SRL: ce profit a obţinut aceasta unitate, în al cărei bilanţ anual, profitul duce către zero? În ceea ce priveşte valoarea terenului vândut, avem niscaiva dubii. Comuna Săveni şi Platoneşti se află în zone de risc ridicat de inundabilitate, terenul fiind în categoria 3, teren de luncă ce are pânza freatică la suprafaţă. Acest teren s-a vândut pe piaţă cu sume cuprinse între 5.000 şi 6.000 lei/hectar. Deci 10 hectare ar fi costat în jur de maxim 60.000 lei şi nu 205.000 lei. Iar ca să-ţi rămână în mână această sumă uriaşă, cumpărătorul ar fi trebuit să dea circa 22.500lei/hectar. Cu riscul de-a fi acuzaţi că suntem rău-intenţionaţi, va spunem că domnul viceprimar este şi Secretar al PSD Ţăndărei, iar reprezentatul legal al S.C. Agrichim Feteşti se pare că este Preşedintele TSD Ialomiţa. Şi dacă în fruntea judeţului avem un profesor de matematică, atunci hai să facem şi noi nişte calcule de probabilitate. Moş Petrache, probabil a fost boier Petrache şi a avut şi are 2 băieţi şi o fată. Ca totul să fie împărţit frăţeşte boierul trebuia să fi avut cel puţin 40 hectare teren arabil extravilan. Ori noi nu am auzit prin zona de un boier Petrache. Şi daca ar fi fost boier, ar fi fost numit chiabur iar domnul viceprimar nu ar fi putut urma studiile Politice PCR de la Ştefan Gheorghiu, nu? Sau, probabil, cei doi fraţi „ miloşi” au renunţat fiecare la câte 13,5 hectare de teren, adică la niscavai miliarde de lei vechi? Dar hai să comparăm declaraţia de avere din 2014 cu cea din 2015. În anul 2015 pe lângă apartamentul de 47 mp din oraşul Ţăndărei, mai apare un apartament de 47 mp achiziţionat în sectorul 3 Bucureşti. Sursele noastre spun că pentru acest apartament aflat într-o zonă rezidenţială aţi fi cheltuit în jur de 250.000 lei. Până aici totul este OK. Doar că, din declaraţia pe 2015 dispare o autoutilitară, suprafaţa de 20 mp teren aflat în intravilanul oraşului Ţăndărei şi suma de 205.000 lei de la Raiffeisen Bank. Da’ problema e alta! Domnul viceprimar ne spune că în 2014 a vândut aceleiaşi S.C. Agrichim Feteşti suprafaţa de 3,5 ha teren arabil moştenire aflat în extravilanul comunei Săveni, cu suma de 208.000 lei. Haideţi, domn profesor, că aţi avut elevi buni în afaceri! Cheia succesului în afaceri se află la domn Petrache. Căci vorbim de 13,5 ha teren arabil extravilan în coumna Saveni vândut cu suma totală de 413.000 lei, adică 30.592 lei/ha, bani rămaşi în mână!!
De-aia zic: ANI, te rugăm să nu mai faci nani, ci să te-apuci verifici şi cele scrise de noi, aici! Că domnul viceprimar nu este singurul, vom relata în numărul următor al ziarului Ştirea.

 


Distribuie articolul:

10 thoughts on “A.N.I tace şi nimic nu face la Ţăndărei?

  1. Frumoasa poveste! Cel care a scris aceasta nuvela, numitul MERZA ANTON (care toarna undeva beton), nu a realizat absolut nimic in viata, in afara de faptul ca a fost prins in flagrant de sotie in patul conjugal (si a mai fost si militian!!!). El nu stie sa gandeasca singur, raspunde numai la comanda, numele de cod „REX”. Are o singura placere, ii place sa pupe in dos la comanda, de fiecare data alta persoana, pe principiul „care da mai mult”. Aviz amatorilor de pupaturi!!!!!!

    1. Cat am asteptat aprobarea editorului pentru publicare am observat ca suma din vanzarea terenului este asemanatoare cu suma din depozitul bancar. Doar am spus ca nu stie sa gandeasca singur…….Si oare aprobarea mai vine?????

      1. Doamnă, dumneata care semnezi „Merzuilica 69” (eu, sincer, nici la mişto n-aţ fi folosit acest pseudonim, dacă tot aş fi avut o impresie atât de naşpa despre reclamant!) eşti nevasta lui, ce-ai putea să zici, nu? La fel a făcut şi cumnata dumitale (care s-a băgat şi mneaei în seamă intrând în privat pe facebook)şi când i-am explicat pe ânţelesuzl ei şi I-AM ŞI ARĂTAT scris negru pe alb, „decât” atâta a mai zis: că cică, s greşit „şefu” (că ea aşa-i zice lu frate-su atunci când voprbeşte despre el!:)))) ) când a copiat din anii trecuţi….Alooooo, e viceprimar, dragelor!! Numai pentru că a copiat greşit şi-ar fi trebuit blamat, nu credeţi ?

  2. Ca actionar unic trebuia trecuta valoarea profitului obtinut anual de SC Transcom G&A SRL.Iar daca locatia magazinului este proprietate personala sau activ pasiv al societatii,trebuiau incluse in declaratia de avere.

    1. Bine punctat. Cine zice că „declaraţiile de avere nu sunt de interes” are, iată, încă o dovadă că pe unii cetăţeni CHIAR îi interesează !

  3. Doamna reporter,jurati ca aveti constiinta inpacata? Asa sa va ajute Dumnezeu… Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia .

    1. Măi…dragă Matei (ionel), Dan (Vasile) şi toţi cei care îi „puneţi palma” lui Petrache: Să vă fie ruşine! Îl băgaţi pe Dumnezeu, ca şi când, ce? DA, DA, DA, eu am conştiinţa împăcată. Şi Petrache ştie asta. Şi mai ştie că, la câte a făcut, tot a fost iertat de mine, în sensul scrisului, desigur! Şi-asta, deoarece NU am avut pe cine trimite în oraşul ăla în care, păstrând proporţiile, se întâmplă la fel de multe mizerii ca şi în Slobozia. Şi ştiţi cât de multe scriu eu despre Slobozia, nu? Aşa că scutiţi-mă de apelativele voastre! Că dacă voi, pentru atâtica lucru faceţi „ca toţi dracii”, ce-aţi fi făcut în locul jurnalistului care află toate câte (nu)le află?

  4. Ati inteles gresit. Mie nu-mi pasa de unul sau de altul, daca e vinovat sa raspunada. Eu am observat rautatea din comentarii .Ramane ca institutiile statului sa dovedeasca daca acuzatiile formulate de dumneavoastra se confirma ,daca nu se confirma aveti o problema de imagine si de fond. In rest succes in ale gazetariei ,una peste alta aveti vocatie.

  5. :))))))))))în campania electorală…le dau la muie pe cartiere și așezăminte… celor ce o jignesc pe doamna Ghinea!! ..și de pe dreapta..la cei securiști de stânga:)) Acum ,iubiți vă..boierilor:))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *