Administrație

Două cartiere rezidenţiale, două cereri către Primăria Slobozia

D7K_0830

După cum bine ştiu locuitorii acestui oraş, Slobozia are câteva cartiere rezidenţiale unde oamenii care doresc şi dispun de o oarecare sumă de bani, îşi pot construi sau achiziţiona „la cheie”, casa la care visează.

Chiar dacă aceste cartiere, din punct de vedere al regimului juridic în ceea ce priveşte străzile precum şi reţelele de utilităţi, au proprietari şi administratori diferiţi, proprietarii au un lucru în comun: taxele şi impozitele plătite către bugetul local. Şi pentru a fi mai explicit, în anumite cazuri, străzile şi utilităţile aparţin domeniului public al oraşului şi au ca administrator primăria, dar sunt şi cazuri în care o persoană fizică sau juridică este proprietar asupra tuturor utilităţilor iar acesta răspunde pentru bunăstarea şi D7K_0824buna furnizare a serviciilor respective. Dintre aceste cartiere, în cadrul şedinţei Consiliului Local din data de 23 februarie a.c, două au ieşit în evidenţă prin câte o adresă formulată Consiliului Local Slobozia, în care solicită consilierilor să analizeze luarea în administrare a străzilor şi respectivelor utilităţi de care v-am povestit în rândurile de mai sus. Mai exact, în prima solicitare, investitorul controversatului cartier de vile Ferdinand, prin persoana lui Nedu Marin solicită prin adresa 83507 din data de 15.12.2016, să-i cumpere primăria Slobozia strada de acces în cartier, reţelele de canalizare pluvială, menajeră, reţeaua de alimentare cu apă, reţeaua de gaze naturale precum şi reţeaua de alimentare cu energie electrică. Pentru cei care nu ştiu cine este acest investitor misterios, facem precizarea că domnul Nedu Marin este cel despre care v-am mai povestit şi după încheierea alegerilor locale din vara anului trecut, atunci când între declaraţia sa de avere şi cea a preşedintelui CJI Moraru Victor, existau neconcordanţe nedu consilerca urmare a unui împrumut de 50.000 lei pe care Nedu Marin îl declarase dar despre care Moraru Victor, uitase. Printre altele, consilierul judeţean Nedu este şi latifundiar în oraşul Căzăneşti, firma S.C. MIRACOM S.R.L. fiind condusă de acesta, societate care are terenuri cultivate de peste 300 hectare, şi foarte multe miliarde de lei primite drept subvenţie de la APIA, adică de la bugetul de stat, mai exact de la cetăţenii României. Dar despre toată încrengătura aceasta, o să povestim mai pe larg cu altă ocazie. Cea de-a doua adresă înaintată către CL, vine ca urmare a demersurilor făcute de societatea S.C. TRANSMIM S.R.L., prin adresa 10995 din 13.02.2017, care solicită primăriei să preia printr-un contract de comodat, străzile Paris şi Londra, a reţelelor edilitare din cartierul respectiv precum şi staţia de pompare şi refulare aferentă furnizării de utilităţi. Spre surprinderea noastră, de această dată fostul arhitect-şef şi actual consilier Brânză a avut un discurs decent, spunând: „Sunt proprietari de teren amândoi, sunt proprietari de utilităţi. De ce nu vreţi să le cedaţi cu titlu gratuit? Dacă nu sunt în stare să le întreţină, nu şi-au dat seama ce îşi iau în cap, acuma când s-au trezit că au cheltuieli foarte mari, şi curent public şi utilităţile şi se strică străzile, şi nu mai merge staţia de pompare, pluviala ş.a.m.d, au zis hai să vi le dau vouă în primire în comodat, nu vi le dau vouă degeaba, vi le dau acolo doar să vă agăţaţi voi de ele, să cheltuiţi voi bani în ele, să ni le faceţi voi, că noi n-avem timp. Nu! Părerea mea, că aceşti oameni D7K_0820dacă vor să preluăm noi aceste utilitiţi, cu titlu gratuit, noi le dăm mai departe la URBAN, la DADP, la ENEL, ş.a.m.d. Cu titlu gratuit, cu cea mai mare plăcere, le luăm. Nu am cum să repar ceva ce nu este al meu. Strada de la Ferdinand este la nivel de piatră spartă, iar strada la TRANSMIM este la nivel de bine, de stradă. Sunt făcute cum sunt făcute, hai repede ca să luăm banii de la şmecheri, ş.a.m.d. Ca să nu mai spun că la Transmim, vedeţi că sunt titluri, sunt acte de proprietate asupra bunurilor comune, pe străzi. Deci, Mihai a dat la fiecare câte o parte din stradă. (…) Vreau să reţinem un lucru, pentru noi este benefic ca aceste căi de comunicare să intre în interes public.” De asemenea, primarul Adrian Mocioniu a cerut ca aceste discuţii să fie aprofundate şi consiliul local să analizeze dacă au de câştigat sau de pierdut de pe urma acestor demersuri, şi că nu doreşte ca bugetul local să aibă de pierdut. Aşa că, până se ajunge la votul final, noi cei de la redaţia ziarului Ştirea promitem să revenim şi să analizăm pe larg acest subiect, de îndată ce vom avea un punct de vedere şi al respectivilor investitori.

Victor Ghinea

Lasa un comentariu

2 × 3 =