Politică

Dragoş Soare – PNL : „Dacă se dorea ca PSD să fie înlăturat de la Putere, Opoziţia trebuia să fie unită!”

ALEGERI 2017 ziar

Guvernul a stabilit organizarea scrutinului local parţial pentru alegerea primarului în 49 de localităţi în care această funcţie a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, în data de 11 iunie 2017.

Deoarece şi în Ialomiţa a fost necesară desfăşurarea alegerilor în oraşele: ŢĂNDĂREI, AMARA, FIERBINŢI TÂRG, duminică ialomiţenii au fost aşteptaţi la vot. Pe parcursul derulării campaniei electorale, ziarul Ştirea a ales să nu mai titreze, Istoria urmând a reţine numai rezultatele VOTULUI, rezultate care vorbesc de la sine, nu numai despre gradul de implicare, deopotrivă, a membrilor de partid, cât şi a cetăţenilor, dar şi de  eficienţa muncii de partid, în maniera mai mult sau mai puţin cunoscută maselor largi populare aşteptate în Secţiile de votare. Azi, când ştim că scorul este de 2 la 1, în sensul că PSD a câştigat la Ţăndărei şi la Amara, iar PNL a câştigat la Fierbinţi, din cauza faptului că suntem indezirabili pentru PSD, iar în ceea ce-i priveşte pe reprezentanţii PMP am ales să avem ce discuta până ce Ionaşcu nu-şi face mea culpa, deoarece a câştigat, totuşi, o bătălie în războiul cu Puterea, l-am intervievat pe cel care chiar s-a pre(a)ocupat de buna desfăşurare a campanie de la Fierbinţi şi, iată, rezultatele n-au întârziat să apară. Este vorba despre Dragoş Soare, cel cu care am purtat acest dialog:

Reporter: Alegerile s-au încheiat, acum spuneţi-ne cum a fost campania, cum vi se par rezultatele, unde credeţi c-aţi greşit sau aţi procedat benefic pentru organizaţie, dar şi ce vă propuneţi să faceţi în cei trei ani cât vă mai PNL Tandareidespart de-o altă campanei electorală?      

Dragoş Soare: Fiecare localitate a avut câte un responsabil desemnat de Biroul Judeţean, care s-a ocupat de coordonarea alegerilor în câte-o localitate din cele în care s-au desfăşurat alegeri. La Ţăndărei a fost domnul Dinu Alexandru – primarul din comuna M. Kogălniceanu, cel care este prim-vicepreşedintele PNL Ialomiţa. La Amara, responsabil a fost Gigi Manea care este prim-vicepreşedinte, iar la Fierbinţi a fost Dragoş Soare – secretarul general al Organizaţiei PNL Ialomiţa.

Reporter: Ştiind  că la Fierbinţi, PNL a repurtat o victorie, iar de campanie v-aţi ocupat dvs, v-aş ruga să ne spuneţi cum percepeţi că s-a desfăşurat ziua de votare, din punct de vedere al participanţilor şi care credeţi că a fost “reţeta succesului”?

Dragoş Soare: În primul rând am o mare satisfacţie, eu ca om, pentru succesul pe care l-am repurtat acolo, dar ţin să precizez că este meritul Organizaţiei şi al oamenilor, al locuitorilor din Fierbinţi. Eu doar am încercat să coordonez atât cât m-am priceput şi cât am putut. (…) Şi mai este meritul instituţiilor statului. Şi-aici mă refer la Poliţie, la Jandarmerie, pentru că au asigurat o corectitudine a procesului electoral, că au stopat toate încercările de fraudare, toate încercărALEGERI 2017 aile de creare de tensiune (…)

Reporter: Cum vi s-a părut procentul participării la urne?

Dragoş Soare: Foarte bun! 68% este un procent foarte bun, mai ales în raport cu ce a fost în restul judeţului şi chiar în ţară, bănuiesc! Acolo au fost două tabere foarte puternice. (…) Cum însă candidatul nostru n-a fost implicat politic (…) n-am avut vedete politice pe care să le fi adus, ci am mers pe ideea să promovăm oamenii locului, din zonă, din judeţ, căci la ei este forţa, nu este nici la Petre Daea, nici la Rovana Plumb, nici la toate vedetele cu care a venit PSD în campania de la Fierbinţi. (…) Acolo, la Fierbinţi a fost un vot pe om, pe proiecte de interes local (…) Eu nu sunt adeptul acelor marşuri cu personalităţi marcante care, având o poziţie de nivel central, vin şi folosesc această poziţie, chipurile, pentru a da valoare candidatlui. Valoarea AMARA candidaticandidatului o dă caracterul lui, pregătirea şi suportul popular.

Reporter:  La Amara cum vi s-a părut? A fost un scor aşteptat sau credeţi că undeva, cineva, a greşit strategia? Care credeţi că a fost cauza pentru care şi de data aceasta a fost votat PSD?

Dragoş Soare: Dacă discutăm pe fiecare caz în parte, la Amara avem o „evoluţie pozitivă”, ca să mă exprim aşa, mai…Spun asta având în vedere faptul că al nostru candidat a crescut de la 600 de voturi câte a obţinut PNL în vara anului trecut, la alegeri, la 1.100 de voturi. Asta înseamnă că aproape şi-a dublat numărul de voturi, datorită organizării, muncii de echipă şi seriozitate! Problema la Amara a fost generată de candidatul PMP care n-a înSoare Dragosţeles că trebuie să vină în alianţă cu noi, dacă vrem să învingem PSD. Candidatul PNL împreună cu candidatul PMP, dacă adunăm voturile, însumează în jur de 1.800 de voturi. Raportat la 1.300 de voturi câte a luat candidatul PSD, vă daţi seama că (…)

În concluzie, părerea mea este că dacă se dorea ca PSD să fie înlăturat de la Putere, Opoziţia trebuia să fie unită! Voturile arată însă ceva; şi-anume că PSD nu mai are aşa majoritate…! Şi PSD poate fi înfrânt dacă şi alte partide din Opoziţie acceptă că trebuie să ne unim forţele! Altfel, prin „spargerea” votului …nu vom reuşi prea curând să schimbăm lucrurile…! Totuşi, eu sunt încrezător, bazându-mă pe faptul că dacă la Fierbinţi s-a putut, se va putea şi în alte, multe, localităţi, la alegerile viitoare…!

Lasa un comentariu

10 − 10 =