Primăria Municipiului Feteşti, instituţia ce-şi are sediul într-un bloc, a procedat la consultarea publicului privind conţinutului documentaţiei „Elaborare PUZ – ansamblu locuinţe”, pentru amplasamentul situat in Municipiul Feteşti, undeva pe Tarlaua 216, Parcela 1. Titular de proiect este dl. Ion Florea, un cetăţean pe care, probabil, locuitorii municipiului îl şi cunosc. Noi, nu! Noi am aflat doar că aşa-zisa consultare a publicului şi, eventual, dezbaterile publice urmate de oarece sugestii au fost, chipurile, organizate în data de 12.01.2015. Cine crede că oamenii chiar au aflat toate dedesubturile aşa-numitei „documentaţii” înseamnă că e credul!
Sfidând criza economică trâmbiţată de către analiştii financiari, precum şi recomandările de a da dovadă de prudenţă, băieţii deştepţi ai Administraţiei publice locale şi, deopotrivă, cei ai mediului de afaceri cu statul au adus în prim-planul preocupărilor lor încă două proiecte ce ţin de spaţiul locativ al municipalităţii. Este vorba despre „P.U.Z. – ansamblu locuinţe”, pentru amplasamentul situat str. Tineretului, nr. 60, titular de proiect fiind dl. Ion Aurel, iar proiectant general B.I.A. „Stan Marian” din Slobozia, jud. Ialomiţa, dar şi de „P.U.Z. – ansamblu locuinţe”, pentru amplasamentul situat pe Tarla 216, Parcela 1, titular de proiect fiind dl. Ion Florea, iar proiectant general B.I.A. „Stan Marian” din Slobozia.
Primarul Catrinoiu girează construcţia de noi locuinţe…
Primarul Soare ameninţă cu trecerea - instalaţiilor de apă şi canalizare ale Urban - la alt Operator
Primarul Soare susţine că lucrările de pe bulevardul Matei Basarab sunt etapizate
CJ Ialomiţa se convoacă în şedinţă pe 25 aprilie
AMARA. După anveloparea blocurilor, parcări şi branşamente la utilităţi…