Ştiri

Tentativă de omor, făptuitorul reţinut!

Politia furt masina

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa aduce la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul mass-media faptul că procurorii din cadrul acestei instituţii „au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Oancea Gabriel-Costel pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor” Sus-numitul făptuitor, pe fondul unui conflict verbal pe care l-a avut cu persoana vătămată G.I.-A, inculpatul „i-a aplicat acesteia o lovitură cu un briceag, în zona hemitoracelui stâng, producându-i leziuni traumatice care au pus viaţa victimei în primejdie.” Faţă de inculpatul Oancea Gabriel-Costel s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 28.01.2018. La data de 29.01.2018 Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a propus Tribunalului Ialomiţa ARESTAREA PREVENTIVĂ a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile. Propunea procurorilor a fost admisă de instanţa de judecată în aceeaşi zi. Informaţia este una, care dincolo de drama acestei fapte, ne convinge încă o dată că este posibilă transmiterea numelui făptuitorului încă din faza incipientă a procedurilor de anchetă.

Lasa un comentariu

2 × 5 =