Economic

În ciuda tuturor, covrigăria din curtea Spitalului judeţean se extinde-n draci !

covrigarie 1

covrigarie 1Povestea covrigăriei din curtea Spitalului a făcut să curgă multă cerneală, presa vremii titrând „la greu” despre prefacerile din spatele acestei afaceri cu iz pregnant de lucră(tu)ri penale.

Nu mult după ce s-a finalizat construcţia, presa a adus în atenţia opiniei publice aspecte legate de ilegalitatea eliberării Autorizaţiei de construcţie, primăria municipiului Slobozia fiind „băgată-n corzi” graţie concluziilor la care au ajuns specialiştii Inspectoratului de Stat în Construcţii, cei care au emis decizia prin care susţinea nulitatea autorizaţiei de construcţie (autorizaţie eliberată de către „băieţii deştepţi” din Primăria municipiului Slobozia), fără ca la dosarul cauzei să existe şi acordul scris al proprietarului terenului concesionat, proprietar care nu era Spitalul, ci Consiliul Judeţean Ialomiţa. După „lupte seculare care au durat…aproape 5 (cinci) ani, domn’ Ciupercă şi hoardele de trepăduşi aflaţi în subordinea preşedintelui CJI, dar şi conducerea Primăriei municipiului Slobozia, au făcut pe dracu-n patru şi, pe motiv că patronul covrigăriei a trebuit să facă un împrumut bancar pentru a-şi construi buticul, iar banca nu i-a acordat împrumutul decât în condiţiile în care patronul se angaja ca nu numai rambursarea creditului să se deruleze pe o covrigarie 2perioadă de 7 (şapte) ani, ci şi contractul din spatele gajului (adică buticul) să fie tot pe-aceeaşi perioadă, împreună au pus de-un act … adiţional la contractul care, iniţial, se derula până luna aceasta, mai precis până la 30 Mai 2014. În anul 2009 s-a pecetluit cu SC Floriconstruct SRL contractul de locaţiune nr. 4879/29.06.2009 pentru închirierea unui spaţiu de 50 mp. Atenţie la suprafaţă, căci ea se măreşte văzând cu ochii! În contract se menţionează că data expirării contractului este 30.05.2014.Doar că, în data de 16.09.2009 s-a încheiat actul adiţional nr. 7925/16.09.2009 în care se prelungeşte valabilitatea contractului de închiriere până la data de 30.05.2016. Întrebat acum un an ce va face după ce instanţa de judecată va hotărî că nu avea dreptul să construiască acolo sau, în cel mai (ne)fericit caz i se finalizează contractul de concesiune, patronul ne-a declarat: « Renunţ definitiv, pentru că de când am deschis, din 2009, o zi n-am stat liniştit! (…) Lucrurile astea pe mine mă afectează, îmi afectează afacerea! (…) Ştiţi ce mi se pare absurd în toată chestia asta? Pentru că chestia asta nu este de-acuma. Asta este plecată şi pornită de la …, de cineva şi de undeva! (…) » ne declara anul trecut patronul. Numai că, deşi instanţa de judecată bucureşteană a permis Primăriei municipiului Slobozia anularea autorizaţiei de construcţie a buticului din curtea Spitalului, ceea ce ar fi trebuit să atragă de la sine demolarea clădirii, în ciuda tuturor, uite că patronul nu numai că nu-şi mută calabalâcul, ci se tot modernizează! Fotografia alăturată datează de dinainte decovrigarie 3 Sărbătorile din această iarnă. După cum lesne se poate observa (şi cine s-ar preface că nu distinge, n-are decât să meargă să vadă cu ochii lui!), lângă covrigărie a fost amenajată o sală de mese, aceasta fiind chiar gătită cu ornamente de brad…Ideea că această amenajare este una provizorie, nu poate fi valabilă decât pentru proşti, nicidecum pentru cei ce ştiu cum sunt înlocuiţi pereţii din placaj cu unii din beton…Dar, cum pereţii extinderii sunt din termopan, ei pot rămâne şi aşa! În concluzie, am putea spune că acolo construcţia este mult mai ilegală decât a fost până anul trecut. Cel puţin, ca suprafaţă ocupată!
IONICA GHINEA

Lasa un comentariu

5 + twelve =