Consilierul „Brusli”, preferatul doctorului Olaru

Distribuie articolul:

„Brusli” este, desigur, porecla pe care a primit-o consilierul local, pe numele lui de scenă (politică, desigur!) Răileanu Ionuţ. „Brusli” este coleg de partid cu doctorul Olaru, amândoi fiind membri marca(n)ţi ai PSD, unul din cauza faptului că a fost deposedat de funcţia de conducere a Organizaţiei judeţene Ialomiţa, celălalt din cauza evaziunii fiscale la care, cică, s-ar fi pretat…De curând, stimabilul „Brusli” a fost ales să fie ditamai vicepreşedintele Organizaţiei Tinerilor Social Democraţi (TSD), chipurile, pentru merite deosebite, bla, bla, bla…Ce-a făcut ’mnealui pentru tineretul ialomiţean, noi nu vedem, dar se pare c-a fost de-ajuns să vadă cei din conducerea de partid şi de stat a judeţului.    

   Poate tocmai de-aia…

În ziarul Ştirea (la fel ca şi-n alte două-trei ziare pe care PSD n-au reuşit să le (a)servească astfel încât jurnaliştii să fie (răs)plătiţi ca să nu vadă încrengăturile din spatele „cortinei de fier” a scenei politicii postdecembriste), am scris despre ilegalităţile săvârşite de patronul Ionuţ Răileanu, atât când vine vorba despre SC Experience Com şi implicarea acesteia în lucră(tu)rile ce poartă marca primăriţei comunei Perieţi, cât şi-atunci când vine vorba despre firma Experience Market şi implicarea ei în „meniul” servit în Tabăra de la Amara, unitate de receere a elevilor, lăsată pe mâna lui Marin Cruţu, şeful Direcţiei judeţene de Sport.   Revenim la Brusli şi zicem că în ceea ce-l priveşte, ce potenţial aflat în stare latentă au văzut şefii lui, nu discutăm căci s-ar putea să fim acuzaţi c-avem orbul găinilor şi nu vedem şi dincolo de aparenţe…Care aparenţe, nouă ne-au lăsat impresia că musiul n-are stofă de om de afaceri pregătit să ia cu asalt din ce în ce mai multe obiective de investiţii menite a se realiza cu bani publici, unii venind dinspre primării, destui venind şi dinspre alte instituţii publice. Deşi onor conducerea Spitalului de Urgenţă din Slobozia n-a mai expus pe site şi achiziţiile publice efectuate anul acesta, dat fiindcă avem cunoştinţă despre ce achiziţii şi lucrări s-au executat anul trecut, am putut vedea cum Brusli s-a „luptat” şi cu banii Spitalului, unitate condusă de veteranul într-ale politicii social democrate, onorabilul doctor Vasile Olaru.  Peste două miliarde şi jumătate de lei vechi pare c-a încasat, acum un an, colegul de partid al doctorului Olaru. Cum? Simplu. Prin achiziţionarea directă (AD) a unor lucrări care, cică, s-au realizat acolo, în Spitalul de Urgenţă din Slobozia, unitate peste care, de ani de zile, graţie PSD-ului, Olaru este ditamai managerul şi, din această postură, îşi permite a face fel de fel de lucră(tu)ri, mai mult sau mai puţin gospodăreşti. Cum niciodată n-am îndrăznit a avea vreo nevolnică atitudine faţă de actul medical practicat de medici, asistente, infirmiere, nici de data aceasta n-am să vorbesc decât despre actele financiar-contabile, cele  în care apar, printre altele, şi plăţile efectuate către firma proaspăt-alesului în funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Tineretului Social-Democrat (TSD) Ialomiţa. Ce anume lucrări a realizat firma SC Experience Com SRL, şi de ce-a trebuit să fie introdusă cu „bis” cheltuiala cu acele lucrări, desigur, numai cei doi ar putea să ne lămurească. Dacă i-aş întreba, fireşte! Nu-i întreb deoarece ştiindu-le felul de-a fi, consider că ar fi pierdere de timp să le-ascult poveştile taman bune pentru adormit conştiinţa acelor jurnalişti ce-au fost şi ei (a)serviţi, prin aceeaşi metodă a „decartării” din acelaşi buget pe care politicianul Vasile Olaru îl cheltuieşte, de ani şi ani, după pohta ce-a pohtit atunci când a fost înscăunat director! 

IONICA GHINEA     



Distribuie articolul:

7 thoughts on “Consilierul „Brusli”, preferatul doctorului Olaru

  1. Doamna daca ati inceput o actiune de o adevarata amploare vis a vis de neregulile din spitalul judetean tine-ti-o tot asa ca nu aveti decat de castigat.Olaru a furat si fura mai mult decat orice bugetar din judet(adica din banii nostrii)

  2. impotanta e ideia, nu numele sau cultura lui gramaticala bolovan cult ce esti daca scri hoti sau hotzi tot dracu ala e si noi astia mai inculti intelegem ce a vrut sa zica,poate tie iti trebuie dictionar…..

  3. @virgiliu: eşti exponentul votanţilor PSD, modelul alegătorului idiot care pune ştampila după cum îi dictează singurul neuron aflat probabil în stomac. Voi, pesediştii aştia de mahala, o să fiţi alungaţi cu pietre în curând. Credeţi oare că vă mai merge mult? Transmiteţi mai departe acest mesaj şi către tătucul vostru, tovarăşul Ciupercă ot Ţăndărei. Idiotule!

  4. Cytroene, ce bine ar fi să dispară toți cei de stanga…sa avem o țara doar cu mari oameni de dreapta( bugetari) si justitiari bugetari teleghidati politic.

  5. mai citoyen probabil ca singurul meu neuron face cit tot creerul tau …. cred ca faci parte dn oameni care gindesc cu p..a. mai bine ti-ai inchiria gura ca wc public si sigur ai ajunge milionar….chiar si in slobozia ,,,,in primul rind tarane ma adresasem lui sorin , da pina la urma ai si tu dreptul sa ma corectezi ca ti-am dat o bombonica sa pleci de acasa… 🙂

  6. Ce rău le face soarele, la unii)) Şi-i iarnă acum, capul îi doare….cred că prin Mai…lobotomia-i în floare))Din floare de Soare)))))))))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *