PSD-istul Găină a intrat în PNL Ialomiţa. Ce zic preşedinţii-parlamentari Tinel şi Pavel

Distribuie articolul:

* USL n-a murit, USL se transformă! PNL (va) atrage ca un magnet GAINA fbperdanţii PSD-işti…

Cine e Găină?

Este prototipul unui veşnic angajat la Stat. Unul care a primit, graţie apartenenţei politice, funcţii de conducere în instituţii ale statului, de nivel judeţean şi naţional. Începând cu anul 1992 până-n anul 2001, Găină a fost „decât” inspector la Inspectoratul Teritorial pentru Protecţia Muncii – o instituţie din cauza căreia „munca la negru” a proliferat, iar patronii de bună-credinţă au plătit scump „abaterile” închipuite depistate de inspectori ca Găină. Dar, desigur, asta-i altă poveste, pe care o vom depăna în alte articole…Revenim la subiectul cu locurile de muncă prin care s-a plimbat Găină, precizând că din 2001 şi până-n 2004, musiul a sărit de la Protecţia Muncii, la Protecţia Mediului. Cum de a putut fi pregătit şi pentru una, şi pentru cealaltă dintre meseriile care, altfel, nu se prea aseamănă? Simplu: A avut Carnetul de Partid „la purtător”, fapt ce i-a permis să întrunească toate cerinţele postului care, chipurile, a fost scos la Concurs! Şi-odată învăţat cu „saltul calitativ”, Găină „a ţinut-o tot aşa!, cum se zice! Spunem asta, având în vedere că după ce-a fost un an subprefect, competentul a sărit în Organigrama Consiliului Judeţean, unde a stat ca director, mai apoi ca vicepreşedinte până în anul 2008 când a fost trecut pe lista parlamentarilor de Ialomiţa, din partea Partidului care l-a făcut ceea ce a fost şi avea să tot fie! Şi-aşa învăţat să sară dintr-o instituţie în alta, dar şi să poată îndeplini fel de fel de funcţii, din 2008 şi până în prezent, Găină a fost când senator, când deputat. Faptul că Găină a simţit că „se scufundă barca” şi e cazul să sară-n alta, nu mai este, deci, o mare mirare pentru cei ca mine! Mare mirare este că onor conducerea PNL reprezentată de deputatul Gheorghe Tinel, nu numai că-l primeşte, dar îi şi găseşte nişte calităţi pentru a fi „iarăşi ce-a fost şi mai multGheorghe Tinel noiembrie decât atât”, dacă înţelegeţi ce vreau să spun…

Ce zice Tinel…

Auzind tonul vocii, unul care lăsa să se înţeleagă cât suntem de contrariaţi de-atare „mutare” politico-strategică, dar mai ales înţelegând că această mutare crează  suspincinea că PSD-iştii perdanţi îşi pot găsi, lesne, locuri în listele PNL Ialomiţa, Tinel Ggeorghe a ţinut să precizeze: „ (…) Nu intră de mâine toţi PSD-iştii. Găină a avut un rol la căderea Guvernului Dăncilă, are un rol în continuare…Aşa că nu cred că este o chestie gravă!”.  Şi pentru că „ţopăiala” politico-administrativă de care s-a arătat a fi în stare Găină ne îndreptăţeşte să credem că musiul nu s-ar da un pas înapoi, şi-ar dori, la o adică, să mai obţină un mandat de parlamentar, fireşte că l-am întrebat pe Tinel dacă Găină a cerut, la schimb, o atare poziţie? „ (…) Habar n-am dacă o să-l trec pe liste la alegerile parlamentare! Nu ştiu ce va fi! Până atunci mai e un an de zile. Deocamdată s-a afiliat grupului Partidului Naţional Liberal, în Camera Deputaţilor. A votat Moţiunea de cenzură. A votat învestirea Guvernului Orban. Nu văd de ce Partidul are o problemă.” Pavel, ne-a replicat Gheorghe Tinel – preşedintele PNL Ialomiţa.

Ce zice Marian Pavel

Din cauză că Mihăiţă Găină a fost până de curând membru marcant al Organizaţiei judeţene a PSD, am zis să nu titrăm numai bucuria PNL de a fi luat membri PSD, ci şi părerea PSD, cu privire la traseismul politic la care s-a dedulcit, iată, şi Găină! Senatorul Marian Pavel este preşedintele PSD Ialomiţa, dar şi coleg de Parlament cu Mihăiţă Găină. Din această poziţie, Pavel n-a a zis decât : Sunt vicepreşedinte INTERIMAR, într-o conducere interimară, cu Marcel Ciolacu preşedinte interimar şi Paul Sănescu – Secretar General. Vicepreşedinţii pe regiuni, interimari, vom pregăti Congresul ordinar al PSD, congres care se va desfăşura cel mai repede, pe undeva prin luna ianuarie anul viitor. Trebuie să avem Congres ca să ne aşezăm şi să ne pregătim pentru alegerile locale şi parlamentare. Alegeri care, din punctul meu de vedere o să arate realitatea şi unde suntem în momentul de faţă…Sunt două lucruri total diferite între alegerile locale şi alegerile prezidenţiale! Alegerile prezidenţiale au fost pe persoană, la nivel central, iar alegerile locale sunt între mine şi Tinel. Unde avem de discutat. Sau între candidaţii PSD şi cei ai PNL şi ai USR-ului (…) Rugat să exprime un punct de vedere eshaustiv, pe această temă, a „traseismului politic, Marian Pavel a făcut remarci care nu pot fi trecute sub tăcere sau cu vedere, fapt pentru care le şi consemnăm, iată! „ Doamnă! (…) Când Tinel era şef de Corp de Control la ministrul Sârbu de la Agricultură, nu ştiu ce treabă are Tinel cu liberalismul…Când Tinel pleca din PD sau când s-a rupt PMP de PD, şi el şi-a pus picuioru-n ghips pentru că îi era frică să de ducă lângă Băsescu şi lângă Udrea şi a stat la cutie, ca să nu aleagă şi să stea vă vadă unde se duce zona, şi s-a dus după acea către Blaga, când Tinel şi cu unii jurnalişti din presa locală vorbeau despre o întâlnire a mea cu câţiva prieteni, că dau mită electorală, el s-a dus la poartă la primarul de la Gheorghe Lazăr să-l convingă să vină la PNL. Şi-au mai descins şi la alţi primari din Ialomiţa (…) Dacă primarii PSD sunt slabi, c-aşa am înţeles că administraţia noastră e catastrofală, de ce te duci tu, Tinele, să convingi primari de la PSD să treacă la PNL? Cu cine preia PNL Puterea, tot cu priamri de la PSD? Deci, până la urmă, primarii de la PSD sunt buni, nu?  Nu poate să-şi găsească un cetăţean, în comuna respectivă, care să candideze la Primărie? (…) Traseismul nu mi se pare corect pentru că cine-a ajuns pe liste de partid, a ajuns pe liste de partid, n-a ajuns pentru că e frumos, deştept şi e valoros! Cine vrea să candideze pentru că e deştept, frumos şi valoros să candideze independent! Că PSD a trimis trei reprezentanţi în Camera Deputaţilor. Şi unul de la PNL. Şi ăla la redistribuire, că Tinel a luat sub 25%. De fapt, Tinel, de când e parlamentar, n-a intrat niciodată cu mandat întreg. Întotdeauna a intrat la redistribuire! Dacă PNL şi Pro România ne iau din oameni, noi avem oameni (…) Noi vom face, în perioada imediat următoare, o analiză pe fiecare localitate în parte, în ceea ce priveşte rezultatele la alegeri. Vom face sondaje de opinie în toate localităţile. Şi nu Marian Pavel sau PSD va decide cine va candida în localitatea X sau Y, ci cetăţenii vor propune! (…) Deci, cine vrea să plece, e liber să plece! Ce n-au înţeles liberali şi chiar cei de la Pro România, e că pe noi, cei din PSD, ne leagă – dincolo de adeziunea la un Partid, de doctrină, ne leagă şi altceva care este mult mai important, şi-anume o prietenie destul de veche! Dacă o să fie cineva care o să plece, probabil sunt cei care stau într-o neîncredere a electoratului, şi-atunci vor încerca într-un fel sau altul să se salveze…

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *