Administrație

Slobozia riscă iar bugetul local pentru accesarea de fonduri europene

Autobuz electric

Municipiul Slobozia a aprobat în şedinţa din luna trecută un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării prin care acceptă fără a avea niciun control asupra deciziilor care urmează să fie luate în ceea ce priveşte soarta urbei. În perioada următoare primăria Slobozia a acceptat să i se cumpere autobuze electrice care apoi să-i fie predate în vederea implementării unui proiect european la fel de controversat precum cel din Bucureşti.

Europenii care ne conduc…

Parteneriatul dintre Ministerul Dezvoltării şi Municipiul Slobozia, presupune implementarea unui proiect pe bani europeni în valoare de 19.078.865 lei, sumă din care bugetul local este obligat să cofinanţeze numai 2%, ceea ce se traduce prin-un aport propriu din visteria oraşului în valoare de 381.577 lei. Din suma totală de peste 190 miliarde de lei vechi Ministerul Dezvoltării urmează să achiziţioneze nu mai puţin de 7 autobuze electrice având fiecare 10 metri lungime, având o capacitate de 25 de scaune fiecare, două staţii de încărcare rapidă şi încă şapte staţii de încărcare standard care se vor afla într-un viitor depou ce urmează să fie construit. Respectivele autobuze urmează să fie echipate cu sisteme inteligente precum cele pentru numărarea călătorilor, aparatură de supraveghere video, sisteme digitale de informare în staţiile de călători, dar şi sisteme GPS pentru toate mijloacele de transport în comun care vor intra în proprietatea primăriei.pag-pericli-toti

Bătălia pentru transportul local de persoane

Este de notorietate faptul că de mai bine de un deceniu transportul local de persoane a fost concesionat de afaceristul local Nicu Pericli prin societatea pe care o conduce, adică S.C. Nick Touring S.R.L. Societatea CertTrans Level S.R.L. care a efectuat un studiu de oportunitate la comanda Primăriei Slobozia a constatat faptul că „operatorul de transport nu respectă graficele de circulaţie asumate prin caietul de sarcini al serviciului de transport şi încalcă astfel unilateral condiţiile contractuale prin reducerea cu 60% a numărului de curse pe rutele subvenţionate. (…) În ceea ce priveşte mijloacele de transport utilizate, acestea nu corespund criteriilor de confort şi normelor de poluare în vigoare”.  Nicu Pericli care între timp a devenit preşedintele PMP Ialomiţa şi consilier local se apără împotriva acuzaţiilor şi neregulilor constatate de societatea care a întocmit raportul: „Firma asta dacă le-a furnizat astfel de date (n.r. către Primăria Slobozia) minte. Nu a venit niciun reprezentant de la vreo societate de analiză, de studiu, etc. (…) Noi ne supunem Inspecţiei Tehnice Periodice care este o dată la şase luni iar maşinile sunt din anul 2007. O maşină se amortizează în 9 ani şi trebuie să muncim şi noi pentru un minim de profit. Ei ne impun prin legislaţie să ne cumpărăm maşini noi la fiecare 6 ani.” Spune transportatorul local criticând situaţia actuală din România. Referitor la proiectul pentru accesarea fondurilor europene în urma căruia municipiul Slobozia ar urma să devină un oraş la nivelul standardelor europene în ceea ce priveşte transportul local de persoane, preşedintele PMP Ialomiţa Nicu Pericli este neîncrezător în capabilităţile actualului edil Adrian Mocioniu şi al competenţelor celor care urmează să gestioneze acest serviciu public. „Ăsta este proiectul lui Gabriela Firea. Eu aş întreba-o pe Firea dacă a negociat cu producătorul turc numai contractul pe Bucureşti sau la nivel naţional? Aici este o şmecherie. Există în Europa autobuze de tip hibrid cu două motoare: electric şi diesel, să ai alternativă în cazul în care ai nevoie şi sunt mult mai ieftine. Acelea costă aproximativ 320 mii euro iar astea electrice sunt dublu la preţ. Un lucru care ar trebui să pună primăria pe gânduri este faptul că nu există firme de mentenanţă pe partea de motoare electrice în România! Dacă nu o să le reuşească proiectul acesta tot slobozenii trebuie să dea banii înapoi Uniunii Europene exact ca în cazul parcării subterane. Iar luăm credit din Trezoreria Statului cu dobândă să dăm banii înapoi? Iar îndatorăm oraşul pe 25 de ani?” a întrebat retoric consilierul local Nicu Pericli.

Victor Ghinea

Lasa un comentariu

sixteen + twenty =